Olivier Kaye și-a mai adjudecat un cerb

Olivier Kaye, belgianul care a câștigat două premii la cea mai recentă ediție a Festivalului Concurs Internațional Cerbul de Aur a fost atât de impresionat de experiența pe care a avut-o pe scena de la Brașov, încât a luat o decizie radicală. Artistul și-a tatuat logo-ul Festivalului pe încheietura mâinii, pentru a purta mereu o mărturie a participării la eveniment.

„Hello ! This tattoo is very special for me ! It represent my first big stage and a special event. I made it before yesterday ! So yes, it’s permanent J”, a declarat tânărul interpret, la scurt timp după ce și-a tatuat logo-ul Cerbului de Aur.

Olivier Kaye a câștigat Premiul I și Premiul Publicului la ediția aniversară a Festivalului Internațional Cerbul de Aur, interpretând piesele „Goodbye Philadelphia” și „Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Aniversarea celor 50 de ani de la primul spectacol marca Cerbul de Aur i-a adus noroc artistului, acesta fiind singurul dintre cei 18 concurenți care și-a adjudecat două premii.