Inis Neziri este câştigătoarea Marelui Trofeu Cerbul de Aur 2018

Juriul a decis laureaţii ediţiei Cerbul de Aur 2018. La 50 de ani de la primul spectacol marca Cerbul de Aur, Marele Trofeu ajunge în Albania. Inis Neziri este marea câştigătoare a ediţiei aniversare şi a premiului de 25.000 de euro. Artista a interpretat, în concurs, piesele „Dau viata mea pentru o iubire” și „Piedestal”.

Vreau să mulțumesc Teleziunii Române pentru ocazia de a participa la Festival, ca reprezentant al țării mele. Victoria din această seară, în fața unor concurenți atât de buni, este o experiență incredibilă. A fost o competiție extraordinară, un moment de răscruce în cariera mea. Dedic această victorie familiei și echipei mele”, a declarat artista albaneză, vizibil emoționată.

Suspansul a marcat show-ul din a patra seară a Festivalului, transmis in direct la TVR 1, TVR Moldova, TVR Internațional și TVR HD . În prezența celor peste 5500 de spectatori din Piața Sfatului, alături de concurenți, pe scena Cerbului de Aur au urcat artiștii care au oferit recitalurile serii: Edvin Marton, Eleni Foureira, The Motans, Carla’s Dreams și Nicole Scherzinger, vedeta Galei.

Alături de câștigătorul Marelui Trofeu, Festivalul și-a aflat și ceilalți laureați:

Premiul I – Olivier Kaye, Belgia

Premiul II – Antonia Gigovska, FYR Macedonia

Premiul III – Kelly Joyce, Franța

Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune – Lidia Isac, Republica Moldova

Premiul Municipiului Brașov – Ryan O’Shaughnessy, Irlanda

Premiul Județului Brașov – Damiano Borgi, Italia

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese românești – Raluca Blejuș, România

Premiul Presei Festivalului – Ovidiu Anton, România

Premiul Publicului – Olivier Kaye, Belgia

La ediţia din acest an, juriul a fost format din: Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu (România).

Festivalul Cerbul de Aur este transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD, în perioada 29 august – 2 septembrie, de la ora 20.30.

Credit foto: Ionut Paraschiv InfoMusic

Mașina oficială a Festivalului : Mercedes prin Autoklass