5 august 2026
Nostalgia

Piesa Angelei Similea „După noapte vine zi” – pe podium şi acum în inimile publicului: locul 3 în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Post Image

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

Interpretarea piesei „După noapte vine zi” de către Angela Similea la Festivalul Internațional Cerbul de Aur a reprezentat momentul care a lansat-o definitiv în prim-planul muzicii ușoare românești. La ediția din 1970, Angela Similea a concurat cu piesele „După noapte vine zi” și „Amurgul”. Evoluția sa a fost apreciată atât de juriu, cât și de public, iar artista a obținut Cerbul de Argint (Premiul al II-lea), una dintre cele mai importante distincții ale competiției. În top 70 cele mai iubite piese interpretate pe scena Cerbului de Aur, „După noapte vine zi” se află pe poziţia a treia. Toate cele 70 de melodii pot fi revăzute în continuare pe tvrplus.ro.

În ciuda împotrivirii mamei, care îşi dorea pentru Angela o carieră care să îi ofere siguranţă financiară, artista urmează cursurile Şcolii Populare de Arte. Debutează în 1969 la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia, la a cincea ediție a acestuia, la secțiunea „Interpretare”, fără a fi, însă, premiată. Un an mai târziu, însă, succesul de pe scena Cerbului de Aur îi aduce recunoaştere şi o aşază între cei mai talentaţi interpreţi ai generaţiei sale. Ulterior, colaborarea cu Televiziunea Română îi creşte notorietatea, Angela Similea câştigându-şi apelativul de „Doamna muzicii ușoare românești”.

Pentru a participa la concursul Cerbul de Aur Nostalgia, fanii TVR au accesat platforma https://tvrplus.ro, au votat piesa preferată și au interacționat cu postările oficiale dedicate concursului „Cerbul de Aur Nostalgia”, publicate pe conturile oficiale de social media ale TVR.