×

KELLY JOYCE
Franța

Urmașa unei familii cu sânge albastru și în care muzica este un mod de viață, Kelly Joyce are o carieră internațională fulminantă.

Kelly Joyce Bale Simoës de Fonseca s-a născut la Paris în 1982 și este fiica artei  – tatăl ei, regele Joe Bale, este compozitor, fiul conducătorului Imperiului Bantu, Ndekekete Bande Bale, descendent al dinastiilor egiptene, iar mama ei, contesă de Burgos și Segovia, Emmanuelle Vidal Simoës de Fonseca, este fondatoarea trupei The Chocolates (1973). Douta Seck (bunicul matern) a fost un cunoscut actor de comedie senegalez.

Kelly Joyce a crescut în Riccione împreună cu familia, unde a luat lecții de vioară timp de 8 ani, pian pentru 5 ani și 12 ani a studiat dansul la Academia Regală. Mai târziu, a plecat în Marea Britanie pentru a-și continua studiile artistice la Londra. Debutul ei scenic a avut loc în 2001, cu single-ul ”Vivre la Vie”, care a devenit un hit internațional, urmat de albumul ”Kelly Joyce” la Universal Music. Albumul a fost vândut în peste 800.000 de exemplare în întreaga lume, cu numeroase apariții în programe de televiziune și radio din Canada, Noua Zeelandă, Siberia, Africa și Asia, precum și o nominalizare la premiile industriei muzicale franceze. Mai târziu, trupa Pink Martini a făcut un cover după ”Vivre la vie”.

Cântăreața a participat la diferite festivaluri de jazz și pop din întreaga lume.
În 2003, Kelly a cântat pentru Papa Ioan Paul al II-lea la concertul de Crăciun de la Vatican. În iunie 2004 a lansat albumul ”Chocolat”. În 2005 a colaborat cu producătorul italian și rapperul Esa & Fish pentru „Cos’e che vuoi da me”, iar în 2006 pentru „Mi porti su”. În 2007 a publicat o nouă versiune a piesei ”Delicate”, împreună cu Four Kings, o trupă din Ucraina. În 2009 a produs single-ul ”Rendez-Vous” inspirat de anii ’30; videoclipul este dedicat lui Josephine Baker. În 2011, a interpretat pe cea mai mare scenă de teatru din Moscova, Crocus, în colaborare cu Moulin Rouge. În 2012, alături de Four Crackers, a înregistrat single-ul „Wake Up”, cu influențe din anii ’70. De asemenea, Kelly a cântat în deschidere la concertele Ben Harper, Norah Jones și Incognito. Albumul din 2013 Jazz Mon Amour Pour l’Afrique este o revizitare a pieselor celebre de jazz, în colaborare cu faimosul muzician italian Fabrizio Bosso. În 2015 a lansat „Baku Smiles”, cu Tunzale Agayeva.
În 2016 Kelly a cântat la Catedrala San Pietro o versiune evanghelică a Tatălui nostru, această melodie incluzând vocea Papei Francisc, în exclusivitate mondială.

Acum, Kelly își scrie noul album și locuiește între Italia și Bali Indonezia.

Curiozitățile Cerbului de Aur

Cum și când ați descoperit pasiunea pentru muzică?

Vin dintr-o familie plină de artiști. Tatăl meu este un aranjor și cântăreț, mama mea compozitoare și solistă, de asemenea. În anii 70 de ani a creat o trupă feminină numită The Chocolates și au avut un mare succes mondial cu ”Brazilian Carnival”, ”Get Up and Boogie” și alții. Când eram mică, mă duceam la toate concertele cu ai mei. Chiar și sora mamei mele a fost primă dansatoare la Lido și Follie Bergère din Paris. Așadar, îmi plac penele și toată atmosfera de la Moulin Rouge. Nu am decis niciodată să devin artistă. Este ceva dincolo de mine. De la șapte ani am început lecții de vioară timp de nouă ani, cinci ani lecții de pian și 13 ani de dans clasic și hip-hop. Când cânt, simt că respir din nou.

Definiți stilul dvs. muzical într-o singură expresie.

Pop Jazz franțuzesc.

Muzicieni preferați …

George Benson, Miles Devis, Herby Hancock, Allevi, Coltrane.

Ce preferați să citiți / mâncați / faceți în timpul liber?

Îmi place să citesc cărți istorice și chiar îmi place să gătesc mâncare italiană. Fac paste de casă, cum ar fi tagliatelle, tortellini și lasagne, apoi le mănânc pe toate!! Îmi place și mâncarea asiatică. Locuiesc o parte a anului în Bali, Indonezia. 

Dacă nu ați fi cântăreață, atunci ați fi …

Chef… cu siguranță, sau sommelier.

Cum definiți fericirea?

Să vezi frumusețea în lucruri mici.

Motto-ul pentru acest festival.

Show-ul meu trebuie să fie o excursie la Paris!