11/09/2020
O vom putea urmări pe Dora Gaitanovici la „Cerbul de Aur #Generaţii”, proiectul special dedicat de TVR Festivalului Internaţional Cerbul de Aur. Duminică, 13 septembrie, ora 21.00, la TVR 1.
Acum are 20 de ani şi în palmares zeci de trofee naţionale, pe lângă participarea cu succes în finala Vocea României 2018 sau recitalul inedit din cadrul finalei Eurovision România din acest an. Interpreta studiază pian, saxofon, canto şi este pasionată de jazz, blues, rock sau de muzică clasică, iar anul trecut, a intrat la Conservator, prima pe listă la secţia Compoziţie Muzică Clasică.
„Eu, când Bodo şi Proconsul au câştigat Cerbul de Aur, aveam doar un an!”, povesteşte Dora Gaitanovici. Melodia Cerul, a celor de la Proconsul a auzit-o abia cu 9 ani mai târziu: „Atunci am avut senzaţia că sufletul meu îşi găseşte perechea. Iar acum, când am primit propunerea de a interpreta acest cântec am fost foarte emoţionată, că voi fi în acest spectacol, că voi cânta melodia împreună cu Bodo. Pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută, o bucurie imensă! Pentru că participarea mea la concurs a fost o experiență atât de frumoasă, încât mi-am dorit, bineînțeles, să revin aici, încă o dată”, a mai mărturisit buzoianca.
Dora Gaitanovici: „Pentru mine, Cerbul de Aur este un spectacol imens!”
De ce? Pentru că „reprezintă un regal de muzică românească, profesionalism, o explozie de strălucire și de frumos. Și înseamnă și o dorință, pe care, cred că fiecare tânăr o are, la început de carieră”.
Când era mică, urmărea cu mare plăcere Cerbul de Aur și „mereu am visat să ajung pe scena sa”, mai spune Dora, care îşi aduce foarte bine aminte momentul lui Ovi, când a cântat „Dealul cu dor” (n.r. Cerbul de Aur 2009). „Mi-a plăcut atât de mult acea interpretare și melodia, pur și simplu, încât am încercat să reproduc și eu orchestrația lui, deși eram foarte mică, aveam 8-9 ani. Pentru că voiam neapărat să cânt acea variantă, atât de mult mi-a plăcut!”. Anul acesta, Dora îşi împlineşte un vis: acela de a cânta una dintre melodiile pe care le are aproape de suflet, împreună cu un artist mult apreciat: „Cerul”, pe scenă împreună cu Bodo, solistul trupei Proconsul. Îi vom putea urmări duminică seară în ediţia specială Cerbul de Aur #Generaţii, difuzată de TVR 1 duminică.
***
Festivalul Cerbul de Aur de anul acesta a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19, însă spectacolul trebuie să continue. Pe 13 septembrie, de la ora 21.00, la TVR 1, povestea noastră continuă cu un super show de televiziune.
Cerbul de Aur 2020 #Generaţii va fi un spectacol cu totul unic, aşa cum promit artiştii care au participat, în ultimele zile de iulie, la filmările pentru proiect, la sediul Televiziunii Române, în condiții de maximă siguranță. Monica Anghel, Connect-R, Lidia Buble, Bella Santiago, Mircea Baniciu, Ana Baniciu, Raluka, Bodo, Andrei Tudor Band, Echoes, Claudia Andas, Roxen, DJ Project & Andia, Dora Gaitanovici sunt doar câţiva dintre artiştii pe care îi veţi putea vedea în ediţia specială. Împreună au pregătit un program de televiziune strălucitor, în care atât tinerii cât și cei nostalgici vor avea ocazia să asculte muzica românească a tuturor generațiilor.
***
Spectacolul Cerbul de Aur 2020 #GENERAȚII este realizat cu sprijinul Auchan, Casa Herr Strudel-Ciocolateria Ardeleană şi Farmec.