Edvin Marton și simfonia aromelor

Toată lumea știe despre măiestria divină a lui Edvin Marton, despre talentul extraordinar cu care interpretează chiar și cele mai complicate piese muzicale. Dar iată că marele muzician are un secret pe care îl împărtășește cu admiratorii săi din România: este absolut îndrăgostit de soția sa și este admiratorul fidel al talentului ei gastronomic.

Soția lui Edvin Marton, Adrienn, este cunoscută nu doar pentru frumusețea sa, ci și pentru faptul că promovează un stil de viață sănătos și gătește… dumnezeiește. Adrienn Marton este fostă Miss Balaton, în prezent fiind vedetă de televiziune, realizatoarea unei emisiuni de cooking.

În exclusivitate pentru publicul din România, Edvin și Adrienn Marton ne-au dezvăluit una dintre rețetele preferate ale celebrului muzician, cu care soția sa îl răsfață adesea:

Salată de dovlecei cu brânză feta

Timp de preparare: 10 minute
Număr de porții: 2

Ingrediente:
•  5 linguri ulei de măsline
•  1 dovlecel sau zucchini mare
•  1 legătură de mărar proaspăt
•  2 linguri de suc de lămâie
•  600 gr brânză feta
•  Sare, piper negru


Mod de preparare:
1.  Curățați dovlecelul și tăiați-l în fâșii subțiri, apoi tocați mărarul și adăugați-l peste fâșiile de dovlecel.
2.  Pregătiți sosul pentru salată: într-un vas de sticlă combinații sucul de lămâie cu sare și piper după gust, apoi adăugați treptat uleiul de măsline, amestecând energic un un tel, pentru a emulsiona dressing-ul.
3.  Turnați sosul peste fâșiile de dovlecel și mărar. Lăsăți să se marineze timp de 10 minute. Gustați și, dacă vi se pare că salata este prea acră, adăugați puțină miere, după gust.
4.  Presărați deasupra brânză feta tăiată în cubulețe și serviți.
Poftă bună!

 

Kapros-fetasajtos cukkini saláta